Disclaimer: Toate materialele foto regăsite în acest articol sunt realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, iar orice asemănare cu persoane, situații sau evenimente din realitate este pur întâmplătoare.
Dacă am fi vorbit de drone înainte de războiul din Ucraina, ele existau desigur și erau folosite atât în zona civilă cât și în zona militară, dar nu aveau un impact atât de mare și nu s-ar fi crezut că în viitorul apropiat un conflict militar se poate realiza în proporție majoritară doar cu echipamentele fără pilot la bord, deși dezvoltarea dronelor aeriene, terestre sau acvatice ajunsese la un nivel ridicat, atât în zona comercială cât și în zona militară.
Despre dronele comerciale și evoluția lor vom discuta într-un alt articol.
Cum se foloseau dronele militare până să înceapă conflictul din Ucraina?
Dacă vorbim despre dronele militare, în prezent sunt 4 categorii mari:
● UAV (vehicul aerian fără pilot la bord)
● UGV (vehicul terestru fără pilot)
● USV (vehicule/navale de suprafață fără echipaj)
● UUV (vehicul subacvatic fără echipaj)
UAV-urile erau cele mai des folosite drone până la conflictul militar de la granița cu România, iar celelalte categorii erau folosite rar în special pentru deminare, recunoaștere sau scanări terestre ori subacvatice.
UAV-urile sau drone în limbaj popular, sunt vehicule aeriene fără pilot la bord, ele se împart în mai multe categorii în funcție de utilizare, design și preț.
Până la începerea războiului din Ucraina, majoritatea dronelor militare utilizate și cunoscute de publicul larg erau cele care simulau oarecum un avion de suport terestru precum Predator/Reaper, dar și popularul Bayraktar TB2. Dronele de proveniență americană Predator/Reaper se folosesc încă din 1990 dacă vă vine să credeți, iar Bayraktar TB2 a intrat în cadrul armatei din Turcia în anul 2014. De-a lungul anilor acestea s-au dezvoltat considerabil, devenind de la drone de supraveghere (ISR) și scanare, drone de atac cu armament la bord, în proporție majoritară pentru atacul aer-sol, adică rachete și bombe ghidate pentru ținte terestre.
Aceste drone fac parte din categoria dronelor scumpe și necesită o logistică complexă pentru a putea fi utilizate pe câmpul de luptă, de la pregătirea dronei până la antrenamentul piloților și analiza misiunii. Totuși comparându-le cu costul unui avion de vânătoare, acestea sunt considerabil mai mici, de cel puțin 10 ori mai mici.
Desigur, existau și drone mai mici, majoritatea de supraveghere precum RQ-11 Raven, RQ-20 Puma, ScanEagle sau, într-o clasă ceva mai mare, RQ-7 Shadow.
Dronele kamikaze existau și înainte sub o formă restrânsă.
Și aici Ucraina nu pornește de la zero. Israelul avea Harpy/Harop, iar SUA dezvoltaseră Switchblade. ‘Loitering munitions’ puteau căuta și apoi lovi ținte. Avantajul față de rachetele clasice este că aceste tipuri de drone kamikaze autonome puteau survola pentru o durată mai mare de timp pentru a identifica o presupusă țintă, și aici durata de zbor varia în funcție de design. Dezavantajul față de dronele kamikaze folosite începând cu războiul din Ucraina este costul lor mare.
De ce a ales Ucraina dronele?
Ucraina s-a lovit de un adversar formidabil dacă vorbim de numărul de trupe și echipamente terestre ale Rusiei, la acestea putem adăuga evident și echipamentele aeriene care la un moment dat au devenit ținta dronelor kamikaze.
Ucraina avea un deficit semnificativ de artilerie, muniție și blindate la începutul războiului și l-a putut compensa cu ingeniozitatea de care a dat dovadă utilizând dronele custom, dar și drone comerciale la un nivel nemaivăzut până acum.
Totul a pornit de la o necesitate urgentă de a contracara avansarea rapidă a trupelor rusești prin mijloace ieftine și rapid de construit.
Cronologia utilizării dronelor de mici dimensiuni în acest conflict nu începe cu dronele FPV kamikaze, ci cu dronele comerciale DJI, care la început făceau doar recunoaștere și corectarea focului de artilerie, iar mai apoi au fost echipate cu grenade sau alte feluri de încărcături explozive.
Acestea erau limitate din punct de vedere al greutății maxime pe care o puteau ridica în zbor, fiind dificil de modificat pentru a le crește potențialul.
După dronele DJI au urmat dronele custom de dimensiuni un pic mai mari precum celebra ‘Baba Yaga’ care puteau ridica o greutate mult mai mare de la sol și puteau fi echipate cu mai multe grenade, obuze mai grele sau încărcături explozive personalizate. Dezavantajul este că sunt drone mari cu un timp mult mai mare de pregătire și lansare, destul de lente și vizibile în zbor, deci ușor de interceptat.
Dronele FPV de tip kamikaze apar pe frontul ucrainean după cele de mai sus și cumva punctează tot ce nu aveau restul de drone folosite până atunci. Erau modificabile, agile, rapid de lansat, ușor de gestionat, cu un cost redus și cel mai important se puteau produce la un volum uriaș.
Aproape oricine cu cunoștințe minime de electronică, dacă are toate componentele necesare, o putea construi, iar industria FPV a dronelor comerciale a găsit războiul din Ucraina într-o poziție ideală, aceste componente puteau fi comandate din toată lumea, putând fi asamblate pe front aproape în orice condiții cu câteva echipamente și componente de electronică.
Evident și dronele FPV aveau câteva dezavantaje. Puteau fi echipate cu un singur echipament explozibil cu o limitare a greutății acestuia. Fiind kamikaze, drona se putea folosi o singură dată, la impact aceasta era distrusă în totalitate. Înainte de a-și atinge ținta drona coboară foarte mult și conexiunea putea să fie întreruptă. Feed-ul video putea fi interceptat de tabăra inamică și folosit ca atare în defensivă sau contraofensivă. După ce a început și războiul electronic și au apărut dispozitivele de bruiaj, aceste drone având componente comerciale de mici dimensiuni erau bruiate ușor, deci multe dintre ele erau pierdute în timpul zborului din punctul de decolare spre zona de acțiune.
Încă un dezavantaj de care se vorbește mai puțin este că o singură dronă FPV kamikaze are nevoie de cel puțin un pilot FPV, acesta nu poate controla simultan mai multe drone și pentru ca dronele de acest tip să fie eficiente piloții trebuie să fie foarte experimentați, zborul așa numit manual/acro este destul de dificil comparativ cu zborul dronelor clasice DJI care chiar și fără GPS, au un drift minim și se folosesc de barometru pentru a-și menține altitudinea, pe când dronele FPV necesită ajustări pe toate axele la milisecundă pentru a menține o traiectorie precisă și o reușită în atingerea țintei. Pe lângă asta, în majoritatea misiunilor cu drone kamikaze sau de orice fel există un spotter sau copilot care dă indicații în timp real pilotului pentru a se apropia de țintă și a o intercepta cu succes.
Ce mai trebuie menționat este că în paralel, Ucraina folosea și drone militare proprii și occidentale Bayraktar TB2, Furia, Leleka-100, Punisher, apoi Switchblade și Phoenix Ghost foarte utile dar volumul lor era unul redus și costul lor după cum am mai discutat destul de ridicat deci se foloseau pentru a anihila ținte foarte importante pentru inamic din punct de vedere al costului sau din punct de vedere strategic.
Evoluția tehnologiei pe front se realizează la foc automat, undeva la 2 săptămâni distanță apar sisteme noi care să contracareze sistemele deja existente în uz ale inamicului și tot așa. Este un maraton și în același timp un sprint în anihilarea taberei opuse prin inovație și varietate.
Făcând saltul în anul 2026 după atâția ani de război în care Ucraina s-a stabilizat defensiv și chiar contraofensiv vedem toate țările europene că participă la fabricarea dronelor atât în toată Europa cât și în fabrici locale în Ucraina. În 2025 în Ucraina se vehiculează că s-ar fi produs cel puțin 4 milioane de drone. O estimare din 2026 a armatei din Ucraina spune că undeva la 90% din țintele inamice au fost lovite de drone, deci importanța lor a crescut cu fiecare an ce a trecut, iar cifrele sunt impresionante.
Este clar că Ucraina a ales să își concentreze o mare parte din resurse către războiul dronelor, evident că și echipamentele convenționale au rolul lor și sunt folosite în continuare, dar amprenta lor fizică este mare și sunt o țintă ușoară pentru drone. Echipamentele convenționale nu au devenit inutile, dar și-au pierdut o parte din libertatea de manevră. Ele sunt folosite mai prudent, mai dispersat și tot mai mult în combinație cu dronele.
Analizând acum categoriile de drone comparativ cu începutul războiului din Ucraina vedem că acestea s-au stabilizat și chiar au apărut noi categorii oarecum înrudite cu primele categorii apărute pe care le vom lista mai jos.
Categorii actuale de drone
Dronele FPV kamikaze - majoritatea au evoluat către controlul pe fibră optică și pot zbura și peste 30km ca distanță. Fibra optică este imună la bruiajul de orice tip, evident cu cât drona se dorește a zbura mai departe cu atât bobina care derulează fibra optică va fi mai grea deci proiectilul exploziv va avea limitări din punct de vedere al greutății. Pot fi echipate cu cameră RGB clasică sau cu cameră cu termoviziune pentru utilizarea pe timp de noapte.
Încă un avantaj al dronelor FPV cu fibră optică este lipsa zgomotului pe feed-ul video în momentul zborului, acesta fiind un impediment mare pentru piloții care se foloseau de transmisia fără fir. Faptul că drona este conectată la un fir ai putea crede că o face vulnerabilă pentru că acesta se poate rupe oricând, dar bobina este făcută în așa fel încât să se desfășoare liber indiferent de cum cade firul, iar fibra optică este destul de rezistentă pe lungimea ei, sensibilitatea fiind în momentul îndoirii sau strivirii, fibra optică fiind foarte casantă. Există și drone FPV kamikaze autonome dar de regulă se folosesc mai rar și pentru misiuni speciale probabil dincolo de linia inamicilor unde țintele deja selectate sunt ușor de localizat vizual și sunt relativ aproape de zona de decolare.
Drone ISR / recunoaștere – DJI, Quantum Systems etc. Detectează și urmăresc ținte, corectează artileria și pot ghida FPV-urile. Multicopterele sunt folosite frecvent la adâncimi tactice de până la aproximativ 5 km, în timp ce platformele cu aripă fixă pot opera și mai departe. Acestea au suferit modificări importante care le fac mai rezistente la bruiajul electronic dar și autonome dacă bruiajul își face efectul, iar asta le ajută să se întoarcă la punctul de decolare pentru refolosire. Putem menționa aici că deși dronele DJI sunt de origine chinezească, acestea sunt din punct de vedere software modificate în totalitate atât pentru partea de control cât și pentru partea de sistem tactic integrat. Deci acel software de intercepție al telemetriei, DJI Aeroscope, folosit de ambele părți la început pentru detecția dronelor inamice își pierde scopul.
Drone bombardier reutilizabile – multicoptere care aruncă grenade, mine sau alte muniții și, dacă supraviețuiesc, se întorc. Aici am vorbit deja de „Baba Yaga”. În continuare sunt utile evident cu îmbunătățiri pentru a rezista bruiajului care în prezent este atât de avansat încât afectează intens chiar și zona de Est a României.
Drone de atac cu aripă fixă / one-way attack – sunt drone kamikaze cu rază medie și lungă, folosite pentru lovirea țintelor aflate dincolo de linia frontului. Diferența principală este distanța de operare: middle-strike – aproximativ 30–200 km, pentru radare, apărare antiaeriană, depozite, comandamente și logistică; deep-strike – de la câteva sute până la 1.000+ km, pentru aerodromuri, rafinării, fabrici, depozite strategice și infrastructură militară.
Sunt drone care au deja o rută prestabilită încă de la decolare, având un sistem INS (sistem de navigație inerțială) robust pentru orientare, un sistem GNSS (GPS) care poate filtra și se poate apăra până la un punct de bruiajul provenit de la inamici și chiar navigație vizuală folosindu-se de imaginile satelitare. Pe ultima parte a misiunii înainte de a face strike dronele se folosesc de tehnologia recunoașterii vizuale pentru a identifica autonom ținta cu precizie.
Uneori dronele au și semnal video înainte de a ataca ținta cu acel picaj controlat, asta ne arată că drona ori are semnal video direct chiar și de la sute de km distanță cu centrul de comandă ori prin internetul inamicului ultima porțiune din zbor este transmisă. Analizând că drona coboară foarte mult și se poate folosi de rețeaua de internet civilă pentru a transmite informații legate de succesul raidului tind să cred că a doua opțiune este mai realistă.
Drone interceptoare/counter UAS – destinate să distrugă alte drone, inclusiv Shahed/Geran și drone de recunoaștere. Este o categorie care a crescut foarte mult deoarece folosirea unei rachete antiaeriene scumpe împotriva fiecărei drone este economic nesustenabilă. Ministerul Ucrainean le enumeră acum ca o categorie distinctă.
Aici cursa este una strânsă între dronele de tip aripă fixă (one way attack) și dronele interceptoare la nivel de viteză în primul rând și mai apoi la nivel de protecție. Pe scurt dronele kamikaze de tip aripă fixă încearcă să depășească în viteză dronele interceptoare, având mai apoi și alte metode de protecție precum virajele rapide, schimbările bruște de altitudine și o rezistență mărită la loviturile cinetice, dacă drona counter UAS nu are încărcătură explozivă.
Cea mai cunoscută dronă care suferă modificări rapide este Geran 2, care a trecut de la motorul cu combustie internă la motorul cu reacție pentru a-și mări viteza și a avea o rată de supraviețuire mai mare contra dronelor interceptoare. Dronele counter UAS evoluează și ele de la dronele multirotor aerodinamice cu design de lacrimă la dronele de tip aripă fixă foarte aerodinamice echipate cu motor cu reacție. Din punct de vedere al controlului avem drone interceptoare autonome dar și drone interceptoare care se zboară manual de către un pilot, mult mai eficiente și mai economice.Dincolo de utilizarea dronelor interceptoare de a contracara dronele inamice, se folosesc și rachetele antiaeriene, tunuri, mitraliere și turele automate, iar uneori vedem și avioane ușoare cu echipaj de doi, un pilot și un copilot care este înarmat cu o mitralieră și atacă dronele kamikaze din aer.
Drone de suport/training – retranslatoare de comunicații, drone-țintă pentru instruire/testare și alte platforme auxiliare. Dronele retranslatoare pot extinde raza și calitatea comunicațiilor pentru alte UAV-uri.
Mai departe vom discuta despre celelalte categorii de drone.
USV (vehicule/navale de suprafață fără echipaj)
Inițial aceste drone erau folosite pentru patrulare, supraveghere și scanări subacvatice de cartografiere cu posibilitatea de detecție și neutralizare a minelor.
Mai apoi acestea au fost echipate și cu încărcături mari de explozibil fiind mult mai capabile la acest capitol decât o dronă aeriană. Aceste tipuri de drone câștigă și la autonomie, utilizând puțină energie, se deplasează la nivelul apei într-un mod silențios deci sunt foarte greu de interceptat de radare și alte echipamente. Singura metodă este cea vizuală și aceasta devine și mai dificilă dacă este noapte.
Evident aceste tipuri de drone pot ataca ținte doar la nivelul apei, deci infrastructura portuară și nave maritime.
O problemă a USV-urilor este sensibilitatea la bruiaj/războiul electronic. În momentul când sistemul GNSS este bruiat complet, drona nu se poate baza pe sistemele INS și pe orientarea vizuală folosind imagini satelitare precum UAV-urile, din motive de mișcare și poziționare. Totuși are unele sisteme de back up precum compasul, estimarea vitezei prin apă, radar marin, cameră + recunoașterea litoralului/obiectelor, datalink pentru corecții externe dacă există semnal.
Uneori toate acestea eșuează în larg și fără o poziție GNSS precisă sau o conexiune directă cu centrul de comandă acestea acumulează erori de poziționare mari și pot deveni un pericol pentru alte teritorii care au deschidere la aceeași mare. Majoritatea dronelor de tip USV cu încărcătură explozivă sunt setate să se autodetoneze după un anumit interval. Este de urmărit și ce fac aceste drone când pierd conexiunea total, din informațiile găsite de noi, acestea pot intra într-un failsafe în care își opresc motoarele și se autodetonează probabil după un anumit interval de timp. Fără conexiune directă cu centrul de comandă acestea nu credem că pot fi detonate controlat. Repet din nou acestea sunt doar presupuneri făcute de niște piloți cu experiență atât în zona civilă cât și în zona militară.
Este clar că aceste tipuri de drone vor apărea cu recurență în zona litoralului românesc iar ele trebuie eliminate pe cât posibil înainte de a ajunge la țărm.
UUV-urile (vehicul subacvatic fără echipaj)
Sunt drone care operează sub suprafața apei, de cele mai multe ori foarte aproape de ea pentru a putea comunica, având antenele de transmisie/recepție în partea de sus. Acestea pot opera și autonom și pot avea încărcătură explozivă la bord. Dispun de senzori multipli precum sonar de adâncime dar și sonare laterale/frontale pentru a detecta mine sau obstacole, senzori optici, senzori de presiune, senzori IMU, chiar și senzori acustici.
Nu sunt atât de populare pentru că nu au sistem GNSS permanent, acesta poate fi utilizat doar când antenele de recepție ies la suprafață. Comunicarea este și ea îngreunată tot de faptul că această dronă operează sub apă. Costul de producție este mai mare, fiind o dronă care trebuie să reziste la coroziunea și presiunea apei sărate.
Avantajul acestui tip de dronă este că operează sub apă fiind foarte greu de detectat pentru inamic dacă vorbim de utilizarea ei în zona militară.
Din punct de vedere al autonomiei dronele subacvatice au minusul că nu se pot folosi de energia solară pentru reîncărcarea bateriei precum dronele de suprafață(USV-uri), acestea pot fi echipate cu panouri fotovoltaice având posibilitatea să stea într-o misiune fără intervenție umană pentru o perioadă foarte lungă de timp.
UGV-urile (drone terestre fără pilot la bord)
Cele mai noi drone apărute pe front, sunt vehicule de teren de suport pentru trupele terestre. Sunt similare cu acele UTV-uri de teren cu posibilitate de transport a echipamentelor sau chiar a soldaților răniți de pe front. Pot avea șenile, roți sau brațe robotizate. Pot fi controlate de la distanță prin frecvențe radio, fibră optică și rețele mobile. Având senzori optici, lidar și gps pot realiza și misiuni autonome de urmărire a unui traseu, ori de revenire la punctul de plecare, utile în momentul când operatorul nu mai are control.
Sunt foarte utile pe linia de front pentru transportul rapid fără riscuri umane. Uneori sunt folosite și pentru a fi scut în fața unui grup care avansează pe linia de front. Mai nou ele au fost echipate și cu arme de atac precum mitraliere, lansatoare de grenade/rachete, iar uneori acestea au devenit chiar un centru de lansare mobil al dronelor FPV kamikaze.
Aceste centre mobile sunt folosite astfel pentru a reduce distanța dintre zona de lansare a dronelor kamikaze către posibilele ținte dar și pentru a proteja poziția piloților care controlează aceste drone.
Dezavantajul acestor UGV-uri este că sunt ușor de detectat și lente în mișcare astfel devenind ținte sigure pentru dronele FPV kamikaze ori artileria inamică din apropiere. Ținând cont că nu implică un risc uman atunci acestea de cele mai multe ori fac misiuni riscante și sunt distruse după o singură misiune. Totuși ele au devenit foarte utile mai ales pentru aprovizionarea soldaților în poziții cheie.
Concluzii
Cam acestea sunt categoriile de drone cunoscute care operează pe linia frontului în acest moment. Cu siguranță în dezvoltare sunt mult mai multe tipuri de drone și despre cele enumerate mai sus putem discuta mult mai detaliat.
Dronele au devenit un pion important în orice conflict militar dincolo de războiul din Ucraina și majoritatea țărilor încearcă să implementeze un sistem variat de drone în cadrul armatei proprii tocmai pentru a fi pregătite de modul în care un conflict militar se desfășoară în prezent.
Skyline Drones și La Orizont sunt 2 companii cu experiență vastă în operarea dronelor comerciale și militare iar competența noastră în acest domeniu este una importantă, având multe exerciții militare la care am participat și mulți soldați instruiți în utilizarea UAV-urilor.
În încheiere, îi mulțumim colegului nostru Ștefan pentru cercetarea aprofundată și efortul depus în documentarea acestui material. De asemenea, le suntem recunoscători tuturor colegilor noștri pentru profesionalismul de care dau dovadă și pentru faptul că sunt mereu conectați la ultimele noutăți și inovații tehnologice din domeniu, asigurându-se că expertiza noastră rămâne mereu la cele mai înalte standarde