drone pilot

Primul zbor cu drona în România – ghid practic și complet în 7 pași pentru începători

Te gândești să îți achiziționezi o dronă și să o pilotezi sau ai deja una și vrei să afli care sunt următorii pași pentru a zbura legal cu drona în România? Acest articol îți spune tot ce trebuie să faci pentru a zbura liniștit/ă cu drona ta și pentru a te bucura de o experiență deosebită.

Introducere

Dronele au devenit tot mai populare în rândul entuziaștilor de tehnologie și fotografie, oferind o perspectivă inedită asupra lumii de la înălțime. Cu toate acestea, înainte de a vă ridica prima dată drona în aer, este esențial să cunoașteți regulile și procedurile legale care guvernează zborul cu dronele în România. Acest ghid vă oferă informații complete și practice pentru a vă bucura de experiența zborului cu drona în siguranță și legal.

În continuare veți afla care sunt cei 7 pași pentru a realiza cu succes primul zbor cu drona dumneavoastră în România.

  1. Achiziționarea unei drone

Înainte de a începe, decideți ce tip de dronă vi se potrivește. Există drone pentru începători, drone pentru fotografi/videografi profesioniști, drone de inspecție/fotogrammetrie, drone fpv și chiar drone pentru cursuri de programare.

Asigurați-vă că ați citit recenzii și ați comparat specificațiile pentru a face cea mai bună alegere pentru voi. În cazul în care vă doriți o dronă profesională de inspecții sau fotogrammetrie, nu ezitați să contactați echipa La Orizont.

  1. Înregistrare operator de zbor la AACR și înregistrarea dronelor în portal

Pentru a vă asigura că zburați legal trebuie sa fiți înregistrați ca operator de zbor/pilot dronă pe platforma celor de la AACR. Procedura este simplă și necesită doar crearea unui cont, introducerea datelor personale și plata unei taxe pentru generarea codului de operator care trebuie obligatoriu pus pe dronele dumneavoastră. Link cu procedura găsiți aici.

În România, proprietarii de drone trebuie să își înregistreze UAV-urile la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). Această înregistrare este obligatorie și se poate face online pe site-ul AACR. Este nevoie doar de numărul de serie (SN), poza cu SN și o poză cu drona.

În cazul în care drona este de construcție privată fără SN, puteți pune un număr de serie creat de voi care să respecte numărul de caractere. Dacă drona este sub 250 g și este de tip jucarie sau nu are senzori de captare a datelor, nu este necesară înregistrarea sa. Un tutorial despre înregistrarea dronelor personale îl găsiți aici.

 certificare pilot drona

  1. Certificarea pilotului în funcție de categorie, greutatea dronei și clasă

Vom vorbi în mare parte despre categoria Open (categoria deschisă) care înglobează dronele sub 25 kg și tot ce ține de legile care guvernează această categorie. Atenție, poți trece din categoria deschisă în categoria specifică chiar și cu o dronă sub 25 kg dacă nu te încadrezi în cerințele categoriei deschise care sunt: 

  • Să zbori UAV-ul în câmpul vizual (max. 500 m);
  • Să respecți distanța față de zonele populate (clădiri/oameni) în funcție de greutatea/clasa dronei;
  • Să nu zbori în zonele interzise precum aeroporturi, baze militare, ambasade etc;
  • Să nu zbori la o înălțime mai mare de 120 m față de punctul de decolare. Poți depăși această înalțime doar dacă există un obtascol mai înalt în câmpul vizual precum un munte, în acestă situație poți ridica drona la +15 m față de punctul cel mai înalt al muntelui.

În momentul când nu respecți aceste cerințe, intri în categoria specifică, unde este obligatorie o aprobare specială a celor de AACR. Această aprobare se dă pe baza unui dosar ce include analiza detaliată a riscurilor la sol și în aer, un material care, sincer vorbind, merită făcut doar pentru zboruri recurente și monetizate substanțial. Daca nu aveți făcută această procedură în momentul zborului și picați în categoria specifică prin nerespectarea celor de mai sus, puteți risca o amendă nu doar de la AACR, ci și de la alte instituții a căror legi le încălcați în acel moment.

Dacă vreți să știți mai multe detalii despre zborul în categoria specifică mai multe informații găsiți în acest articol.

Există două tipuri de certificări: certificarea A1-A3 și certificarea A2. Pentru dronele sub 250 g, indiferent dacă reprezintă construcție privată, legacy (dronă de consum fără clasă) sau cu clasa C0, nu este nevoie de certificare.

Certificarea A1-A3 este obligatorie în momentul când vrem să zburăm în categoria A1 și respectiv A3.â

Categoria A1

În categoria A1 se încadrează dronele cu o greutate maximă de 900 g, care au clasa de certificare C1 sau C0. Pentru dronele sub 250 g cu clasa C0 sau fără, este recomandată parcurgerea materialului dar nu obligatorie, precum este pentru dronele cu clasa C1 cu greutatea cuprinsă între 250 g și 900 g care vin din fabrică cu stickerul de identificare și reglementări hardware și software care o încadrează legal în acea categorie. 

Atenție! Există drone care au fost lansate înainte de implementarea claselor în Europa, respectiv România, și pot primi clasa de certificare ulterior. Fiecare producator este obligat sa ofere procedura pentru implementarea cerințelor software și hardware. Un exemplu îl aveți aici.

În categoria A1, zborul dronelor este permis în zone locuite, se poate survola pe deasupra persoanelor neimplicate, dar timpul de staționare trebuie redus pe cât posibil. Atenție! Nu putem survola mulțimi de oameni în nicio categorie.

Prin mulțime se înțelege un grup de oameni în care posibilitatea unui individ de a se deplasa pentru a evita consecințele unei drone scăpate de sub control este limitată. 

Ex: evenimente sportive, culturale, religioase sau politice, plaje sau parcuri într-o zi însorită etc.

drona Trinity F90+ zburand cer

Categoria A3

Categoria A3 se referă la zborul dronelor de construție privată sau legacy peste 250 g și dronele cu certificare C3 și C4 care trebuie să mențină o distanță de minim 150 de metri față de zonele populate în orice moment al operațiunii. 

Pentru a fi pregatiți pentru examinarea A1-A3 de pe platforma celor de la AACR, La Orizont și Skyline Drones vă oferă un curs interactiv și bine structurat pe care îl găsiți aici.

Categoria A2

În Categoria A2 începând cu luna ianuarie a anului 2024, se încadrează doar dronele cu clasa de certificare C2 cu greutatea între 900 g și 4 kg. În această categorie se poate zbura în apropierea zonelor locuite, la 30 m distanță față de oameni/clădiri în modul normal și la distanța de 5 m în modul de viteză redus.

Întotdeauna trebuie să ținem cont și de regula 1:1, adică dacă înălțimea față de zona populată este de 40 m, și distanța pe verticală trebuie să fie minim 40 m.

Pentru a înțelege mai bine reglementările fiecărei categorii de zbor și a dronelor, aveți atașat un articol detaliat aici.

Remote ID și geovigilența

Dronele cu clasa de certificare C0, C1, C2, C3 dețin obligatoriu funcția de emitere atât a informațiilor de telemetrie cât și a datelor pilotului (codul de identificare). În momentul când introducem codul de operator în software-ul dronei, se va emite un semnal de tip broadcast (WiFi/Bluetooth/radio) și acesta se poate recepționa pe o rază limitată de către aplicațiile dedicate sau echipamentele de recepție specifice.

Acest lucru ajută pentru a semnala orice încălcare de lege în timpul zborului autorităților locale, dar și pentru siguranța pilotilor/dronelor pentru ca se va putea urmări în timp real dacă într-o zonă sunt mai multe operațiuni cu aparate de zbor fără pilot care dețin remote ID activ.

remote id drone

Geovigilența este similară cu zonele No Fly și se referă la încărcarea unor hărți locale cu restricțiile de zbor pentru UAV-uri. Aceste hărți se pot descărca de pe site-ul oficial ROMATSA în format .json și apoi se pot încărca pe aplicația de control a dronei, în cazul nostru DJI Pilot. În cazul în care nu avem hărțile locale, putem utiliza în continuare hărțile oferite de producător și pentru deblocarea zonelor restricționate va trebui să facem o cerere pe site-ul DJI.

 

  1. Respectarea regulilor de zbor

Dacă suntem înregistrați, avem certificările recomandate în funcție de drona pe care o avem și înțelegem legile pe care trebuie să le respectăm, următorul pas este să verificăm dacă zona de zbor are interdicții aeriene sau nu.

Pe scurt, trebuie să verificăm dacă suntem într-o zonă cu trafic aerian intens (TWR) pe care de regulă o găsim în apropierea unui aeroport sau într-o zonă cu restricție de la MApN din cauza existenței unor baze militare, ambasade, instituții publice, orașe cu restricție permanentă precum București, etc. În funcție de cât de restricționată este zona va trebui să facem mai mulți pași. Dacă nu avem nicio restricție, avem liber la zbor.

Pentru informații complete despre pașii pe care îi aveți de parcurs în funcție de restricțiile găsite pe hartă, aveți un articol complet aici despre zonele cu interdicție și documentele pe care trebuie să le faceți pentru a primii confirmarea legala a zborului.

  1. Înainte de zbor

Sunt câteva lucruri pe care e bine să le verificați înainte de a iniția primul zbor:

  • Verificați ca bateriile dronei și ale telecomenzii să fie încărcate, iar dacă folosiți telefonul, să îl aveți încărcat și pe acela;
  • Actualizați software-ul dronei și al telecomenzii de acasă; instalați aplicația recomandată pe telefon dacă este nevoie; conectați-vă la cont unde este necesar;
  • Asigurați-vă că toate elicele sunt instalate corect conform manualului și nu sunt deteriorate;
  • Dacă zona în care doriți să zburați este zonă cu restricție de turn, nu uitați să anuntați la numărul de pe harta ROMATSA începerea și finalizarea operațiunii.

pilot drona incepator reglementari legislatie drone 2024

  1. În timpul zborului

  • Nu vă grăbiți dacă sunteți la început, verificați de 2 ori fiecare etapă;
  • Acomodați-vă cu sistemul de control al dronei fără a zbura la viteze mari;
  • Zburați la o înalțime puțin mai mare pentru mai multă siguranță;
  • Încercați să faceți primele zboruri în zone deschise fără foarte multe obstacole;
  • Fiți mereu vigilenți la aeronave și la poziția dronei voastre. În cazul în care o aeronavă intră în zona voastră de operațiune, reduceți altitudinea și încercați să aduceți drona manual acasă. Întotdeuna în acest scenariu cel mai mic cedează deoarece voi puteți vedea aeronova, însă pilotul aeronavei are vizibilitate redusă asupra dronei, sau chiar deloc;
  • Nu uitați să captați și date foto/video;
  • Bucurați-vă de zbor!
  1. După zbor

  • Descărcați și salvați fotografiile și videoclipurile.
  • Verificați starea dronei și a bateriei pentru a vă asigura că totul este în ordine, nu treceți de procentul de 10% pentru ca în timp riscați deteriorarea bateriei la un ritm mai rapid.
  • Dacă nu o mai folosiți pentru o perioadă lungă de timp, verificați dacă bateria dronei intră singură în modul de stocare sau trebuie să faceți voi această procedură.

 pilot drona zbor cu drona

De reținut!

Respectați intimitatea altor persoane și evitați filmarea sau fotografierea în locuri private.

Aterizați drona dacă observați vreun semn de probleme tehnice sau dacă sunteți într-o situație periculoasă.

De asemenea, este recomandată o asigurare pentru echipamentul de zbor, în cazul unor accidente să puteți repara sau înlocui drona la un cost redus.

Pentru siguranța pilotului în cazul în care există pagube către terți, se poate efectua o asigurare de răspundere civilă, pe categoria hobby sau profesională.

Cu respectarea regulilor și cu atenție la detaliile tehnice, zborul cu drona poate fi o experiență captivantă și sigură. Respectați întotdeauna regulile și reglementările în vigoare și bucurați-vă de explorarea lumii de sus!

Dacă doriți să achiziționați o dronă profesională, nu ezitați să ne contactați la numărul de telefon +40 724 339 757, la adresa de e-mail ciprian.iorga@laorizont.ro sau prin intermediul formularului acesta.

Înapoi la blog